Comuna

Comuna Scundu este asezata in partea central-estica a judetului Valcea, la circa 40 de km fata de resedinta judetului, municipiul Ramnicu Valcea, si la 20 de km fata de municipiul Dragasani, central recunoscutelor podgorii cu acelasi nume.

Comuna Scundu se invecineaza la nord cu padurea comunala si comuna Sirineasa, la sud se afla comuna Orlesti, la est comuna Ionesti, iar la vest se invecineaza cu comunele Glavile si Pesceana.

Dat fiind faptul ca asezarea isi are vatra lateral de raul Olt, la circa 5 km, ea nu a beneficiat de drumul national de-a lugul raului si de calea ferata, ci doar de drumul judetean.

Comuna Scundu se compune din urmatoarele 4 sate: Blejani, Scundu, Avramesti, Crangu.

De-a lungul timpului, localitatea a suferit modificari in ceea ce priveste numarul si denumirile satelor componente, ajungandu-se in prezent la denumirile mai sus mentionate.

Denumirea localitatii Scundu isi poate avea originea in numele unei persone scunde ca inaltime, insa acest lucru nu prezinta o certitudine, caci daca ne-am raporta la configuratia reliefului din zona avem de-a face cu diferente evidente de inaltime a dealurilor ce ar fi putut duce la derivarea toponimului dintr-o asemenea comparative.

O atestare documentara a comunei Scundu este indicate de satul Blejani, in 1765, iar cercetatorii explica numele acestui sat de la locuitorii veniti din Blaj pe aceste meleaguri.

Initial, satul Scundu a purtat denumirea de Paduretu, acest toponim fiind cel mai des utilizat in documentele medieval si isi are originea in configuratia locului, zona fiind la inceputurile asezarii acoperita cu paduri, locuitorii numindu-se padureti. Nu este exclusa insa nici etimologia de la un mos cu acest nume, caci documentele consemneaza un anume Dumitru Paduretu din Scundu.

Satul Crangu a purtat si denumirea de Lahovari, etimologie provenita de la boierii Lahovary, care au avut mosii in aceste locuri.

Denumirea satului Avramesti provine de la un boier pe nume Avramescu care a stapanit pamanturi in comuna Scundu.

Integrata in arealul conditiilor de viata specific erelor stravechi, zona actualei commune Scundu poate fi definite ca facand parte, de mai bine de doua milioane de ani, din sistemul lagunar de malul sudic al marelui lac Getic, existand conditii specific desfasurarii existentei grupurilor de hominizi de tipul celor descoperite la Bugiulesti (comuna Tetoiu).

Existent unor puncte fosilifice, in special mamutul, precum si descoperirea in imediata apropiere pe terasa Oltului, la Orlesti, a unor unelte de silex ne demonstreaza ca, inca de la inceputul Paleoliticului mijlociu, vietuiau in aceasta zona oameni primitive. Mult mai elocvente sunt descoperirile provenite din era Neoliticului, reprezentate de fragmente ceramic apartinand culturilor Cris si Salcuta, precum si unelte din piatra cioplita si slefuita in punctele Tigareni, Taparleni, Popesti din comuna Scundu. Tot dein aceasta perioada este demn de mentionat un exemplar deosebit de topor din piatra cu gaura de inmanusare descoperit in zona Fundu Scundului si aflat in colectia de arheologie "Gheorghe Petre" din Baile Govora, tipic pentru etapa finala a culturii Salcuta.

Consideram ca posibila existent unor asezari dacice, fiind descoperite cateva monede anterioare anului 101 d. Hr. Cea mai importanta descoperire din epoca romana de la Scundu este tezaurul de la Paduretu. Descoperirea a fost facuta in anul 1955 cand in partea nordica a Dealului Poieni au fost scosi la lumina 3000 de dinari antonieni de argint. Dimensiunile impresionante ale tezaurului duc la idea fie ca a apartinut unei comunitati, fie a reprezentat o prada sau un stipendium, in oricare dintre cazuri el fiind ingropat in apropierea unei asezari.

Tot pe teritoriul comunei Scundu au mai fost facute descoperiri monetare care sunt legate de perioada de sfarsit a stapanirii romane, dar si mult mai tarziu, dupa anii 221-273, din vremea imparatilor Constantin cel Mare, Constantinus II, Iovanus si Valens, dovezi de netagaduit pentru continuitatea locuirii in zona in secolul IV d. Hr. Acest fenomen este intru totul posibil, deoarece ca si in timpurile preistorice, regiunea oferea posibilitati de refugiu pentru locuitorii numeroaselor asezari mai mici sau mai mari.

Procesul de inchegare a unor obsti ce au dat nastere cnezatelor a avut loc si in aceasta zona. Astfel, cercetatorii fixeaza aici cnezatul lui Farcas mentionat documentar in Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247, demonstrand existent continua a vietuirii pe aceste meleaguri. Satele constitutite pe teritoriul actualei comune si-au continuat existent si dezvoltarea libera de-a lungul secolelor. Tacerea documentelor se datoreaza faptului ca locuitorii fiind mosneni, proprietary de drept si de fapt ai intregului hotar al satului, nu aveau nevoie de acte pentru a dovedi dreptul lor de proprietate asupra pamantului mostenit de la stramosii lor care traisera in cadrul obstilor teritoriale.

Primul document de atestare al unui sat din comuna Scundu dateaza din 3 iulie 1537, cu numarul 7045, cand Radu Voievod intareste lui Fartat parcalabul (din Dragasani), "mosia Ostrovul de la Olt, dinspre (satul) Paduretu, cumparata de la jupanita Neacsa Stroevita (Stroiasca), cu 1500 de aspri, in zilele raposatului frate al domniei mele - Radu Voievod". Din anul 1537 pana in anul 1711, apar mai multe documente, care atesta, incetul cu incetul, spargerea obstii mosnenilor scundeni, relatiile de proprietate fiind inlocuite cu proprietatile laice si bisericesti, alaturi de care mai dainuie curele de mosie mosneneasca diminuate insa ca suprafata.

Daca in mai toate documentele Evului Mediu, pe acest teritoriu apar denumirile de Paduretu sau Padureti, harta austriacului Schwantz von Springfelds marcheaza in acest spatiu localitatea Scundu, harta gasindu-se in Arhivele Olteniei. Noii stapani ai Olteniei intre 1718-1839 vor lega numele asezarii de hidronimul Valea Scundului si de toponimul Dealul Scundului, pentru o mai buna fixare in spatiul geografic a asezarii.

Teritoriul comunei Scundu este circumscris Revolutiei de la 1821, condusa de Tudor Vladimirescu, mai ales in faza finala a acesteia, insa nu precizeaza daca locuitorii acestei commune au participat la eveniment. Dupa 1830 o serie de reforme incepute de administratia rusa si apoi de Regulamentul Organic au fost resimtite si in satele comunei Scundu. Astfel s-au constituit magazii de rezerva din recolta anului 1830, iar taranii erau obligati sa depuna o banita dubla, de 44 de ocale de porumb si de grau.

Nemultumirile taranimii au inceput sa creasca pe masura inaspririi poverilor. Daca la Revolutia lui Todor nu apar locuitori ai comunei Scundu, la Revolutia de la 1848, apar si locuitori ai acestei asezari, alaturi de alti locuitori ai judetului Valcea. Un astfel de nume este cel al lui Tanase Tulita, care era mai mare peste 100 de panduri la Traian, iar generalul Magheru ii daduse dreptul sa poarte "Pajere" la caciula fiindca era invatator. De asemenea, mai apar si fratii Bonciu, dintre care cel mai mare, Emanuel, era comandant de batalion.

Razboiul de Independenta a gasit comuna Scundu printer donatorii de bunuri si bani. Astfel, in procesul verbal din 31 mai 1877, incheiat de catre Comisia Mixta de Rechizitii a Judetului Valcea, era inscrisa si comuna Scundu pentru a participa cu 5 care la transportul proiectilelor armatei romane din Craiova la Calafat. Locuitorii comunei au oferit ofrande si lenjerii armatei romane. La razboiul de Independenta, printer cei chemati la arme in calitate de rezervisti, pe laga alti 18 locuitori ai comunei, se numara si Ion Vasile Obada, din Scundu. Dintre acestia 16 s-au intors. Printre ei s-a numarat si Radulescu Constantin, ranit la picior, fiind decorat cu "Virtutea Militara", neprimind pensie, putandu-se hrani. N. Georgescu a fost dat disparut.

Rascoala de la 1907 nu i-a gasit pe locuitorii comunei participant active, insa acestia au urmarit indeaproape desfasurarea evenimentelor. Insa la 9 octombrie 1907, locuitorii comunei au reclamat Prefecturii Judetului Valcea pe arendasul C. Basachin, care nu respecta invoielile agricole stabilite pe mosia proprietarului Lahovary, reclamatie semnata de 11 persoane.

La razboiul balcanic din 1913 au participat 72 de barbate, dintre care 2, Popescu Ion si Vaduva Gheorghe au murit de holera.

Intre anii 1916-1918 s-au dat lupte grele pentru apararea pamantului stramosesc, judetul Valcea fiind antrenat evenimentelor datorita asezarii sale la granite cu Austro-Ungaria si avand pe teritoriul sau importanta cale ferata si rutiera de-a lungul Vaii Oltului. La aceste lupte au participat si locuitori ai comunei Scundu, unii dintre ei fiind inregimentati in Regimentul 42 Infanterie Dragasani si 26 Rovine Craiova. Intr-un tabel publicat in lucrarea "Judetul Valcea in anii primului razboi mondial", apar numele a 106 locuitori ai comunei Scundu, care s-au jertfit in razboiul dintre anii 1916-1918. Soldatul Sinescu Vasile a murit in lagar in Franta, iar soldatul Moalcas Tudor a murit in spitalul Melgine din Viena, departe de pamantul natal.

Instaurarea dictaturii militaro-antonesciene in tara noastra si participarea Romaniei la razboiul antisovietic, au contribuit la accentuarea saraciei maselor populare in perioada 1940-1944, efecte simtite si de locuitorii comunei Scundu. Documentele consemneaza nesupunerea tineretului la actiunile de pregatire paramilitara, fiind anuntati ca se vor lua masuri severe in caz de nesupunere. Razboiul a adus greutati de tot felul, lacrimi si durere. In steeple rusesti, in Crimeea, la Cotul Donului au murit sau au disparut pur si simplu multi tineri ai comunei Scundu, lasand in urma vaduve si copii indoliati si plini de tot felul de greutati.

Inmanuncherea acestora in folclor isi gaseste o vie manifestare in comuna Scundu, cele trei evenimente din viata unui om : nasterea, casatoria si moartea au o importanta deosebita pentru locuitorii din comuna Scundu.

Dupa nastere copilul era spalat (scaldat) de moasa si uns cu diferite alifii pentru a fi sanatos. Dupa trei zile I se puneau pe cap "ursitorile" care constau in bani, vin, paine, miere, o carte, unelte agricole avand semnificatia momentului cand se hotara destinul noului nascut. Parintii trebuiau sa tina minte ce visau in noaptea ursitorilor, in caz contrar copilul urma sa nu aiba memorie buna. Aceste obiceiuri au disparut, practicandu-se doar de unii bunici ai copilului.

Nunta era un eveniment deosebit in viata locuitorilor. Nuntile erau organizate in special toamna, dar pe parcursul vremii ele se desfasoara in orice anotimp. La casa fetei alese merge seara baiatul cu tatal si una-doua rude apropiate. Aici se discuta despre zestrea fetei si despre meseria baiatului. Urmeaza apoi vizita fetei la casa baiatului insotita de parintii si de cateva rude apropiate. Se stabileste data nuntii. Chemarea nuntasilor incepe de obicei cu o saptamana inaintea nuntii si se face cu plosca si cu invitatii. Nunta incepe de regula sambata si se termina luni seara. In casa mirelui si a miresei, rudele si vecinii sunt preocupati de infrumusetarea gospodariei si pregatirea mesei. Sambata seara are loc, dupa ce sosesc lautarii, "fedelesul". La casa miresei se impodobeste bradul. Baietii si fetele impodobesc un varf de brad cu beteala si flori de care se prinde un stergar cusut. Partea de jos unde este tinut cu mana, este prevazuta cu un mar si un covrig. Dupa impodobirea bradului, in curtea casei se trece la joc , apoi nuntasii sunt invitati la masa. La casa ginerelui are loc barbieritul, in timp ce lautarii canta, apoi urmeaza jocul. A doua zi la casa miresei are loc imbracatul, apoi udatul bradului de catre mireasa si un flacau insotit de lautari si alaiul de nuntasi.

Ginerele cu nasul si o parte de nuntasi vin sa ia mireasa care este luata in brate de soacra si trecuta peste pragul casei. Dupa aceea ginerele adduce pantofii miresei, dupa care ies din casa si incep oratiile de nunta spuse de un flacau, transmise din generatie in generatie prin viu grai. Se face o hora mare la care se prinde ginerele si mireasa, iar lautarii canta: "Ce mai soare luminous/ Ce mai ginere frumos/ Ce mai luna luminoasa/ Ce mai mireasa frumoasa". Nasii impreuna cu mirii si cateva rude pleaca la biserica pentru cununia religioasa. Dupa venirea de la biserica apar nuntasii care sunt invitati la masa.. un loc special le revine nasilor, care sunt nuntasi de frunte in timpul evenimentului. Spre seara are loc "hora miresei" la care socrii, impreuna cu mireasa, impart cadouri rudelor ginerelui si nasilor. Aceasta hora are un moment important, mesenii admirand cu placer si curiozitate cadourile oferite de mireasa. Petrecerea continua pana noaptea tarziu spre dimineata, cand nasul, ginerele si muzicantii strang darul pentru tinerii casatoriti. Nunta continua si luni alaturi de rudele apropiate si prieteni.

Un alt eveniment din viata locuitorilor este inmormantarea, care se desfasoara dupa anumite traditii si credinte. Mortul se spala (scalda) si se aseaza in sicriu imbracat in "hainele bune" si este privegheat trei zile si trei nopti. In sicriu mortul se aseaza cu capul spre apus, punandu-se langa el sapun, apa, ac, ata, oglinda, piaptan. Mortul era transportat la groapa cu caruta cu boi, frumos ornat cu flori si covoare. Pe car se aseaza rudele apropiate ale mortului (femei) care il "jelesc". La biserica are loc slujba de inmormantare oficiata de preot. Sicriul este dus la groapa, inchis, iar in timpul cand se coboara se arunca monede si se stropeste cu vin, iar preotul arunca o lopata cu tarana. Urmeaza apoi acasa la mort o masa (pomana) in amintirea celui decedat. La casa de unde a plecat decedatul se pune doliu la stalpul casei si al portii si o tablita de lemn pe care sunt scrise numele si prenumele celui decedat, varsta si data incetarii din viata. "Legatura" celor vii cu mortul se face prin mesele organizate (pomenile) la 9 zile, la 3, 6, 9 saptamani, 1 an si apoi din jumatate in jumatate de an, pana la 9 ani.

Obiceiurile populare sunt legate de principalele evenimente religioase de peste an, colinde, dar si de hore, claci, paparude, etc.

CONSTANTIN DANIELESCU (1880-1964) – invatator si director la scoala Scundu-Paduretu, director al Bibliotecii Nationale Valcea, care intre 1902 – 1920 realizeaza o culegere de folclor pe care o publica in “Nationalul Valcii” (publicatie scoasa impreuna cu colegii, prietenii apropiati si intreaga elita valceana, fiind redactor al acestei publicatii) si a scris “Monografia comunei Scundu, Judetul Valcea”, publicata in revista sa “Nationalul Valcii”, lucrare ce reprezinta o culegere de informatii care, daca nu ar fi fost consemnate de acesta, multe desigur s-ar fi pierdut.

A participat la primul razboi mondial, luat prizonier de armata germana si traind ca prizonier 8 ani la Hamburg. A cautat sa aplice in lumea satului valcean legile lui Spiru Haret si Patriarhului Miron Cristea, a contribuit la ridicarea scolilor si bisericilor din comuna noastra, nu numai material, ci si prin donatii de terenuri din proprietatea sa. Astfel, terenurile bisericii si scolii generale din satul Blejani au fost donate de dansul. Biblioteca personala(peste 3000 de volume) si cele doua case din municipiul Rm. Valcea le-a donat primariei orasului.

Pentru tot ce a reusit sa faca in efortul de ridicare al satului romanesc, a primit numeroase medalii, ordine si diplome acordate de regele Ferdinand I si Guvernul Romaniei.

ANGHEL DUMITRESCU (1899-1980) – invatator, director de scoala care a realizat o alta “Monografie a comunei Scundu”, in 1955, scrisa in manuscris, nepublicata insa.

VLAD GHEORGHE, nascut in 1901, preot in Parohia Fundu Scundului, care a fondat Caminul Cultural in 1932, fost dirijor al corului bisericesc.

NICOLAE DANIELESCU, nascut in anul 1904, fost profesor de filologie la Facultatea de Filologie Bucuresti, inspector scolar general in Ministerul Invatamantului in 1950. A ajutat multi elevi de frunte din satul sau natal sa urmeze scoli postliceale sau facultati in capitala.

GHEORGHE DANIELESCU, nascut in anul 1936, medic pediatru si director de spital premiat de “Crucea Rosie” Romania si de catre Colegiul Medicilor din Romania cu “Diploma de Excelenta”. “Ca toti copiii din Romania nascuti in mediul rural, a avut ca modele pe toti locuitorii satului sau, pe toti lucratorii ogorului strabun, care au fost si sunt harnici, darzi, cinstiti si iubitori de glie, pe batranii care au fost si sunt adevarate comori pentru familiile lor si nu numai, pe preotii care au aparat credinta neamului si invatatorii care i-au pus condeiul in mana, instruind copiii cu pasiune, rabdare si intelegere (preotii Ghe. Calin, Ghe. Vlad, invatatorii Hermina Calin si Anghel Dumitrescu), colegii sai si nu in ultimul rand parintii si bunicii sai care l-au ajutat, atat moral cat si material sa urmeze scolile absolvite”.

TUDOR VALERIAN, nascut in anul 1938, preot la Biserica Greceasca din Calafat.

TUDOR DAMIAN, nascut in anul 1946, profesor-ofiter la Scoala de Ofiteri din Rm. Valcea.

NICOLAE VALIMAREANU, nascut in anul 1957, inginer la Directia Drumuri si Poduri Valcea.

DIONISIE VALIMAREANU, nascut in anul 1960, director la SC “ENERGOCONSTRUCTII”

FII SATULUI care s-au evidentiat ca militari de cariera:
Colonel CONSTANTIN ANDREESCU (n. 1903)
Capitan MIRCEA RADULESCU (1914-1945)
Capitan CONSTANTIN DANIELESCU (1919-1981)
Maior DUMITRU COSTESCU (n. 1930)
Maior TRUSCA IOSIF
Capitan TRUSCA CONSTANTIN

Monumentul eroilor
Pentru comemorarea mortilor si disparutilor comunei din timpul celor doua razboaie mondiale, C. Vladut, primarul comuneila 1945, cu sprijinul preotului Gh. Pistol si al fostului primar V. Nica, dar si al locuitorilor, s-a ridicat un monument de piatra, in satul Avramesti, monument realizat de sculptorul Ilie D. Oteleanu, fiu al locului.

Biserica de lemn din satul Fundu Scundului construita de locuitorii satului in anul 1750, cu hramul "Sf. Nicolae", care a fost refacuta in anul 1870 din zid de catre Marin Licsandroiu si alti credinciosi, ea suferind reparatii in 1904 si 1941.

Biserica din lemn din satul Scundu - Paduretu (catunul Chiciura), cu hramul "Sf. Nicolae", construita in anul 1796 pe proprietate mosneneasca.

Monumentul eroilor
Un alt monument ridicat in cinstea eroilor este cel dedicate Revoulutiei din Decembrie 1989, ridicat cu sprijinul locuitorilor din parohia Fundu Scundului in anul 1990.